Prima pagină / Sport / Eşec la atletism

Eşec la atletism

Finalul de săptămână nu a fost deloc unul bun pentru atleţii gorjeni. Astfel, sportivii de la Pandurii care au participat la campionatul naţional de tineret în capitală au abdicat. Alexandru Staicu, după ce a scos medalie la Internaţionalele României cu o săptămână în urmă, acum nu a mai reuşit nimic. Atletul a abandonat în ambele curse, 5.000 şi 10.000 metri. „Efectiv lui Staicu i s-a făcut rău. A avut o cădere din toate punctele de vedere, nici nu se mai putea ţine pe picioare. A fost şi căldură mare, nu ştiu ce-a avut. A abandonat în prima zi, şi i-am spus că sportul nu începe şi nu se termină cu un concurs, aşa că nu a participat nici la proba de a doua zi. Nu era în stare, era afectat şi el, însă e şi el om şi îl înţeleg”, a comentat antrenoarea Viorica Dima. În schimb, un alt atlet, care face antrenamente singur fiind student la Craiova nu a reuşit să rupă gura târgului. Claudiu Iordache a terminat cursele de 1500 şi 800 metri pe locurile 7 şi 8. „E greu cu pregătirea acestui băiat. El este la Craiova, eu îi dau programul, însă fără să fie cineva cu el care să-l supravegheze e foarte greu să obţină rezultate”, a mai spus Viorica Dima.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi făcută publică.Rubricile sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Mergi sus